Orice bătaie a pulsului organic este racordată la ritmul lumii cosmice - cu conglomeratul enorm de galaxii, stele, Soare, planete. Într-adevăr, fără hemoglobină n-ar exista omul, iar hemoglobina, fără fier.
Însă elementele chimice mai grele decît heliul, printre care şi fierul, au fost "preparate" în "cazanele" stelelor din prima generaţie.
Viaţa nu are atît de multe şanse să apară, ei fiindu-i rezervate culoare destul de înguste. De exemplu, din diapazonul enorm de temperaturi care pot exista în Univers, vieţii îi este rezervat intervalul infim de temperatură în care apa poate să se afle în stare lichidă. Problema e că viaţa nu poate să existe fără apă : fiinţele vii constau (75-90/) din apă, lichidul care asigură circulaţia substanţelor în organism şi îndeplineşte funcţia de solvent şi de regulator termic. Punctele de îngheţ şi de evaporare ale apei constituie astfel limite fizice severe ale vieţii, din care cauză viaţa are nevoie de zone calorice optime. Deşi spuneam că Soarele este un astru dătător de viaţă, el asigură viaţa numai întru-n spaţiu nu prea mare , situat în zona orbitei Pămîntului - un "inel solar al vieţii " cu partea interioară situată în regiunea orbitei lui Venus, iar cea exteripară, în regiunea orbitei lui Marte. În interiorul acestui "inel" Soarele frige prea tare, în exteriorul lui - incălzeşte prea slab, fapt ce explică de ce suntem singuri în sistemul solar.
Putem sa ne imaginăm un "inel al vieţii" asemănator celui din sistemul nostru planetar, dar de proporţii mult mai mari, şi în jurul centrului Galaxiei. E logic să admitem că acest "inel galaxial al vieţii" se întinde în Calea Lactee de-a lungul orbitei Soarelui - steaua care poartă cu sine planeta generstoare de viaţă şi care a făcut deja cîteva rotaţii în jurul centrului Galaxiei. Acelaşi tablou putem să ni-l imaginăm şi pentru alte galaxii. Intr-o galaxie ar putea să existe vreo 10 lumi gînditoare. Omul nu acceptă ideea că ar fi singur în Univers, caci ea i-ar îngusta perspectiva filozofică. În aceste "Inele" cosmice, viaţa ar fi putut să apară de sine stătător, dar nu e exclus să fi fost dusă de la un "inel cosmic al vieţii " la altul de către comete sau corpuri meteorice.
Legile fizicii şi chimiei sînt valabile în întregul Univers. Prin urmare, viaţa trebuie să se sprijine, pretutindeni, pe aceleaşi legi fizico-chimice carora li se supune pe Pămînt. Elementul de temelie este carbonul, el fiind preferat de viaţă graţie însuşirilor atomilor lui de a forma, împreună cu alte elemente, lanţuri lungi de molecule, cum ar fi cele ale acizilor dezoxiribonucelic şî ribonucleic (ADN şi ARN), care au capacitatea de a păstra informaţia necesară alcătuirii şi devenirii organismului viu, precum şi proprietatea de a transmite intactă informaţie descendenţilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu